Gogoşari umpluţi cu struguri şi conopidă
Gogoşarii, strugurii şi conopida se spală cu apă rece.
Se scot cotoarele de la gogoşari, conopida se rupe bucheţele, boabele de struguri se rup de pe ciorchine.
Se prepară o soluţie ţinând cont de următoarele proporţii: la 1 l de oţet se pun 2 l de apă, 6 linguri de sare şi 400-500 g zahăr, foi de dafin, piper boabe şi muştar boabe. Se pune la fiert şi când a dat în clocot se ia de pe foc.
Gogoşarul se trece prin această soluţie pentru a deveni mai flexibil, astfel putem să aranjăm mai bine strugurii şi conopida în interiorul gogoşarului şi gogoşarul se poate aranja mai bine în borcan.
Se umplu apoi gogoşarii creând diverse combinaţii.
Se aranjează gogoşarii în borcan. Printre ei se pun bucăţi de hrean şi se adaugă soluţia fierbinte acoperindu-se gogoşarii în totalitate.
Se pune capacul sau se leagă cu celofan şi se păstrează în cămară.