Legume la cuptor
Cartofii se curăţă de coajă, se taie pe jumătate, apoi în 6 sau în 8, în funcţie de cât de mari sunt. Se pun în tava cu hârtie de copt, unsă cu ulei de măsline.
Cepele se taie în 6 şi se pun peste cartofi.
Usturoiul se pisează cu sare
şi se freacă bine cu ulei de măsline până se obţine o pastă.
Se adaugă oregano uscat
şi cimbrişor proaspăt şi se amestecă bine.
Din amestecul condimentat se ia 2 linguri şi se pune peste cartofi şi ceapă. Se amestecă, astfel încât legumele să fie trecute prin uleiul aromatizat.
Tava se bagă în cuptorul preîncălzit la 200 grade timp de 15 minute.
Ardeii se taie felii groase de 2 cm şi se adaugă în tava scoasă din cuptor.
Dovleceiul zucchini se taie rondele,
iar celălalt se taie cuburi.
Vânăta se taie în 4, apoi se taie felii.
Toate se pun în tavă, se condimentează cu sare şi piper şi restul de ulei aromatizat,
se amestecă
şi se bagă din nou la cuptor pentru 15 minute.
Se scoate tava şi se adaugă roşiile tăiate sferturi.
Pentru ultima dată se dă totul la cuptor pentru încă 15 minute. Dacă după acest timp, legumele nu sunt făcute şi puţin rumenite, se poate prelungi timpul de şedere în cuptor pentru încă 10-15 minute.
Se scot din cuptor şi se stropesc cu zeama de lămâie.
Se servesc ca fel principal sau ca garnitură pentru fripturi.
-
Maria02 Dec.2015
Foarte buna reteta! Am pregatit-o ca garnitura pentru friptura, la o masa festiva si a fost foarte apreciata de invitati. Eu am inlocuit vânăta cu ciuperci.
-
rebej elena15 Sep.2014
O reteta minunata.va multumesc